Cum arata o sedinta de coaching pe timp de pandemie

 

Despre coaching, ce este acesta si aplicabilitatea lui am discutat in doua articole anterioare.

In articolul de fata ne propunem sa detaliem cum decurge o sedinta de coaching in perioada actuala, cand majoritatea ne simtim afectati la nivel emotional, de pandemia pe care o traim.

Conform unui studiu, o persoana din cinci dezvolta probleme emotionale la 90 de zile dupa ce au fost diagnosticate cu Covid-19. Avand in vedere aceste date si tot ceea ce vedem in piata, am gandit un program de coaching special pentru a imblanzi anxietatea si teama pe care multi o simtim pe masura ce pandemia isi continua cursul.

Astfel, pentru acest management al crizei, o sedinta de coaching poate sa ne ajute sa vedem lucrurile dintr-o perspectiva mai obiectiva. Programul de coaching prin care dorim sa prevenim parte din efectele emotionale negative ale Covid-19 presupune cinci sedinte, iar mai jos le gasiti enumerate, impreuna cu cateva exercitii pe care le puteti realiza si acasa.

Prima sedinta de coaching 

In cadrul acesteia discutam despre valorile clientului si il ghidam in resetarea prioritatilor.

Marele psiholog Aaron T. Beck ne provoaca sa transformam aceasta adversitate intr-o oportunitate. Lumea noastra este axata pe realizare excesiva, iar pandemia ne ofera o ocazie numai buna de a ne evalua si reseta prioritatile. Iar odata cu acestea, sa luam in considerare alocarea ideala a timpului nostru pe baza acelor prioritati. El spune ca resetarea prioritatilor starneste un sentiment pozitiv, ne ajuta sa ne regasim fata zambitoare si creeaza o dispozitie fericita de durata. 

Atunci cand investim in noile noastre prioritati, practic le aliniem la valorile pe care le avem si de care e posibil sa fi uitat de-a lungul anilor. De ce e important ca prioritatile sa fie aliniate cu valorile? Deoarece acestea din urma sunt inspirationale, ne motiveaza si ne ghideaza deciziile. Acestea au o influenta majora asupra comportamentului si atitudinii unei persoane si servesc drept orientari generale in toate situatiile. 

Din ce am observat in sesiunile de coaching, majoritatea oamenilor, in locul obsesiilor profesionale, incep sa acorde prioritate familiei si persoanelor dragi. Pe acest subiect, ca pas practic, va recomandam sa realizati o diagrama in care sa reprezentati alocarea ideala a prioritatilor si a timpului alocat acestora, dupa care, sa incepeti sa va ajustati viata in baza acelor prioritati.

A doua sedinta de coaching 

In cadrul acesteia abordam socializarea si bunavointa de care dam dovada in aceasta perioada. Acestea sunt antidoturi impotriva gandirii negative, a pesimismului si a deznadejdii. Si totodata, ambele sunt ingrediente cheie pentru a ne pune un zambet pe fata si a avea parte de emotii pozitive.  

Desi una din regulile care ne mentin in siguranta in acesta perioada este distantarea sociala, totusi, sunt multe instrumente de comunicare online pe care le putem folosi. Este foarte important sa ne vedem si sa ne auzim cu oamenii, nu doar sa ne trimitem mesaje text. Desi poate multi dintre noi ne gandim ca intalnirile online nu sunt acelasi lucru ca si cele offline si tindem sa le refuzam, sfatul nostru este sa va ganditi de doua ori inainte sa le refuzati. La inceput vor parea fortate, ca orice schimbare, dar pe parcurs veti incepe sa va simtiti bine in cadrul acestora.

Ne-a placut foarte mult reactia psihologului Martin Seligman pentru a-i determina pe oameni sa isi schimbe perspectiva referitoare la socializarea online. In cadrul unei intalniri pe Zoom, acesta a exclamat: „Ma uit la atat de multi oameni pe care ii iubesc si imi plac. Oare am ajuns in rai? Iar raspunsul dansului a fost … Nu, sunt pe Zoom!” si a inceput sa rada.

Suntem norocosi ca avem parte de o tehnologie avansata care ne permite sa muncim remote si sa socializam online, cand distantarea sociala e o noua norma. Haideti sa profitam de ea pentru a ne ridica moralul.

A treia sedinta de coaching 

In cadrul acesteia discutam despre cum putem sa ne maximizam momentele pozitive din viata noastra zilnica. Cu siguranta fiecare dintre noi are parte de mai multe momente pozitive intr-o zi: savurarea unei cafele bune, un apel telefonic cu un prieten apropiat, rasul unui copil care se aude de afara si ne pune si noua un zambet pe fata, o masa delicioasa, un film bun etc. Noi ne bucuram de compania unui catelus care ne incanta in fiecare zi cu dragostea si cu plimbarile lui. Avand in vedere atatea vesti negative pe care le auzim, putem sa compensam si cu niste vesti pozitive. Exista un canal de YouTube, al actorului John Krasinski, care evidentiaza stiri pozitive din intreaga lume.

Este important ca toate aceste momente pozitive sa le constientizam, sa le savuram si sa le notam undeva, pentru a ne putea intoarce la ele cand ne simtim demoralizati. 

A patra sesiune de coaching 

In cadrul acesteia utilizam o abordare de coaching din psihologia pozitiva, orientata spre a face fata incertitudinii.

Este greu sa traim cu incertitudinea, dar, in mod realist, incertitudinea exista pentru noi toti si in afara pandemiei. Pentru a depasi gandurile negative care ne bombardeaza in aceasta perioada, este important sa ne gandim in viitor, la urmatoarele luni de exemplu. Cand ne folosim imaginatia in sens pozitiv, dam nastere unor stari emotionale placute. La acestea putem ajunge si doar folosind cateva intrebari simple, pe care le gasiti mai jos.

Mai intai, haideti sa facem un exercitiu de imaginatie, pe care si Dr. Judith Beck il foloseste cu pacientii sai:

Ganditi-va la o zi, care este la 5 ani departare in viitor. De exemplu, un vaccin a fost dezvoltat cu 4 ani in urma, nu mai exista pandemii si lucrurile au revenit la un „nou normal.”  Iar acum intrebati-va: 

Unde as vrea sa ma trezesc? 

In acelasi oras sau in altul? 

Cine este acasa cu mine? 

Cum vreau sa ma simt cand ma trezesc? 

La ce vreau sa ma gandesc? 

Ce as face primul lucru cand ma voi ridica din pat? 

Ce mi-as dori sa fac dupa aceea? 

Imaginati-va ziua de la momentul in care va treziti pana la momentul in care mergeti la somn.

In timp ce pictati aceasta imagine realista despre cum ar putea fi viata peste 5 ani, ganditi-va cum puteti incorpora unele aspecte descrise ca raspuns la intrebari, in activitatea voastra curenta. Daca mentionati ca v-ati schimbat profesia, ganditi-va cum puteti incepe de acum sa va pregatiti pentru noua profesie. Daca mentionati ca ati calatori, ce puteti face de azi in acest sens, chiar si cu granitele inchise?

A cincea sedinta de coaching 

Aceasta este pentru intretinerea rezultatelor si pentru a ne asigura ca actiunile si planul din urmatoarea perioada este conform valorilor si aspiratiilor clientilor nostri.

De la o sedinta de coaching la alta, participantii au de realizat diferite teme care ii tin conectati la scopul de a-si genera emotii pozitive, pentru un well-being cat mai ridicat in aceasta perioada.

Speram ca informatiile oferite va aduc un plus de valoare, iar daca doriti sa aflati mai multe despre aceste sesiuni de coaching sau despre una anume, scrieti-ne si povestim cu mare drag.

Cu prietenie,

Echipa BackToBasics

Author: Andreea Busecan

Updated: 2020/11/17)